Focus 28/5
Un newsletter despre lupta Republicii Moldova pentru Europa, sub focul dezinformării rusești
Salutare,
🛡️ INVESTIGAȚIE. Analiza Digital Forensic Team și Funky Citizens arată cum rețeaua PDMM a folosit aproape 300 de comentarii generate de conturi false pentru a mima sprijin popular. Tactica: victimizare („suntem persecutați”), delegitimarea instituțiilor („alegerile nu sunt libere”) și reciclarea narativelor Kremlinului („UE și PAS amenință identitatea, neutralitatea ne apără”). (BRODHUB.EU)
🛡️ VIDEO. Armata digitală a Kremlinului: o investigație sub acoperire a ZdG arată că Blocul „Victorie” al lui Ilan Șor coordonează sute de conturi false pe TikTok/Facebook, instruite pe Telegram de curatori rusofoni, pentru a împinge narațiuni anti-UE și pro-Kremlin înaintea alegerilor din 28 septembrie. „Infoliderii” primesc sarcini, hashtaguri, flashmoburi și plăți direct de la Moscova (PSB), vizând publicul vârstnic prin frică și manipulare. (Ziarul de Gardă)
🛡️ Pe rețelele sociale circulă un videoclip fals în care apare premierul Dorin Recean, cu mesajul că „gazul în Moldova va fi redus de peste 2 ori din 8 septembrie”. Materialul este trucat cu inteligență artificială, lucru vizibil prin mișcările faciale artificiale și lipsa clipitului. Nici premierul, nici Guvernul și nici ANRE nu au făcut un asemenea anunț. (StopFals.md)
🛡️ Poliția din Republica Moldova a semnat un acord cu TikTok pentru a închide rapid conturile suspecte de vizualizări artificiale, în maxim trei ore. Primele verificări ar putea viza conturile Partidului „Democrația Acasă”, după ce experții au descoperit că Vasile Costiuc beneficiază de amplificări artificiale similare fenomenului Georgescu din România. Costiuc susține că aceste conturi sunt create de susținători, fără sponsorizare sau dezinformare. (TV8)
🛡️ Un raport către FSB arată că Marina Tauber și alți lideri ai blocului „Pobeda/ȘOR” ar fi deturnat milioane de dolari din fondurile trimise de Moscova pentru activiști, banii ajungând în mare parte în buzunarele conducerii partidului. Investigațiile interne indică faptul că aproximativ 70% din finanțarea ilegală s-a pierdut, iar Tauber este considerată principalul beneficiar. (Deschide.md)
🛡️ Fostul director adjunct al SIS din Republica Moldova, Alexandru Bălan, a fost reținut la Timișoara, fiind acuzat de trădare. Procurorii susțin că între 2024–2025 acesta a furnizat informații clasificate despre România ofițerilor KGB din Belarus, în cadrul a două întâlniri la Budapesta. Ancheta, coordonată prin EUROJUST, a implicat servicii și procurori din România, Moldova, Ungaria și Cehia. (Disinfo.md)
🛡️ CEC va deschide 301 secții de votare peste hotare la scrutinul din 28 septembrie. Cele mai multe sunt în Italia (75), Germania și Franța (câte 26), Marea Britanie (24) și România (23). În Rusia vor fi doar două, deși au fost depuse înregistrări prealabile suspect de numeroase. (PRESShub.ro)
🛡️ Ilan Șor a amenințat că pregătește „surprize” la secțiile de votare din Occident, acuzând autoritățile de fraudă. El a anunțat un sistem de „control și monitorizare” cu implicarea opoziției. (Știri.md)
🛡️ Canalele de Telegram ale grupării Șor și Blocului „Victorie” au fost sparte, iar datele activiștilor și documente interne au fost făcute publice, lăsând membrii „pe cont propriu”. (Ziarul de Gardă)
🛡️ Pe TikTok-ul moldovenesc circulă masiv videoclipuri generate cu AI: voci artificiale despre „800 de spartani”, „bunicuțe” inexistente care protestează, imagini cu Maia Sandu în brațele demonului sau Batman invitat de socialiști. Aceste falsuri acumulează sute de mii de vizualizări și devin arme de manipulare electorală. (Mediacritica)
🛡️ O investigație Anticoruptie.md arată că în zece raioane de pe malul drept al Nistrului, circa 850.000 de oameni recepționează neîntrerupt zece canale rusești și transnistrene de propagandă, transmise din Slobozia, Tiraspol și Bender. Deși televiziunile rusești sunt interzise în R. Moldova din 2022, antenele satelor din Zona de Securitate sunt îndreptate spre Tiraspol, iar posturile ucrainene au fost blocate. Lipsa de reacție a autorităților de la Chișinău lasă liber câmpul informațional, ceea ce riscă să influențeze masiv alegerile din 28 septembrie. (Anticoruptie.md)
🛡️ VIDEO. Trei persoane au fost reținute în sudul Republicii Moldova după descinderi privind coruperea alegătorilor și spălarea banilor, activități coordonate de Rusia și diseminate online prin Telegram și alte platforme. (Ziarul de Gardă)
🛡️ Mai multe canale de Telegram au răspândit fals ideea că ONU i-ar fi cerut Maiei Sandu să îi asigure Evgheniei Guțul un proces echitabil și că dosarul acesteia ar fi politic. În realitate, ONU nu a făcut o asemenea solicitare, ci a menționat doar, în termeni generali, necesitatea respectării dreptului la un proces echitabil, considerând cazul o chestiune internă a justiției din Republica Moldova. (StopFals.md)
🛡️ Potrivit WatchDog, Rusia își intensifică imixtiunea în alegerile din Moldova prin Serghei Kirienko, folosind actori locali, cu bugete nelimitate și acțiuni subversive împotriva partidelor pro-europene. (Ziarul de Gardă)
🛡️ Kremlinul ar fi elaborat un plan de cel puțin 350 de milioane de dolari pentru a influența alegerile parlamentare din R. Moldova și a răsturna guvernarea proeuropeană, potrivit jurnalistului ucrainean Dmitri Gordon. Documentele scurse menționează pe oligarhii Ilan Șor și Vladimir Plahotniuc, planuri de corupere a alegătorilor, control asupra instituțiilor și chiar utilizarea Moldovei în atacuri împotriva Ucrainei, risc confirmat și de avertismentele președintei Maia Sandu. (Ziarul de Gardă)
🛡️ Organizația lui Ilan Șor își mută oamenii în alte partide după excluderea formațiunilor afiliate. Analiza listei PDMM pentru parlamentarele din 28 septembrie arată candidați cu trecut în echipa „ȘOR”, precum Oxana Severin, Ecaterina Cohanovscaia-Buza și Jaclina Apostoliuc. În timp ce CEC a blocat participarea „Moldova Mare”, PDMM încearcă să se prezinte ca proiect „autentic”, deși fondatorul Vlad Cebotari figurează pe lista SIS a persoanelor asociate cu Plahotniuc. (Deschide.md)
🛡️ În prag de alegeri, Kremlinul orchestrează prin ONG-uri și propagandiști o campanie de acuzații false privind „persecuția religioasă” în Moldova, tactic aplicată anterior în Ucraina. Ținta este discreditarea guvernului pro-european și blocarea parcursului către UE, prin rețele de influență care includ preoți, politicieni și europarlamentari afiliați intereselor Moscovei. (Context.ro)
🛡️ Platforma TikTok a lansat un Centru Electoral în parteneriat cu CEC și Stop Fals!, pentru informarea corectă a utilizatorilor înainte de scrutinul din 28 septembrie. TikTok anunță politici stricte împotriva dezinformării, interzicerea reclamelor politice plătite și eliminarea rețelelor de conturi false, inclusiv trei operațiuni coordonate cu peste 400 de conturi detectate în 2025. (TikTok)
🛡️ Propaganda pro-Kremlin afirmă fals că UE blochează pacea în Ucraina de teamă unei uniuni economice Kiev–Minsk–Moscova și că strategia occidentală repetă planurile naziste. În realitate, UE sprijină o pace justă bazată pe retragerea trupelor ruse și respectarea dreptului internațional. (Veridica.md)
🛡️ Președintele României a anunțat la reuniunea diplomației o strategie nouă de apărare împotriva războiului hibrid și a reafirmat că Moldova rămâne prioritate pe drumul european, cu sprijin în energie, transport și economie. (Radio Europa Liberă Moldova)
🛡️ Jurnalistul Nicolae Chicu și-a pierdut canalul YouTube (~68.000 abonați) după ce atacatori i-au compromis e-mailul, au rulat un live cu „scheme crypto”, iar platforma a șters contul. Chicu—cunoscut pentru poziții pro-occidentale și anti-Kremlin—leagă incidentul de războiul hibrid al Rusiei înaintea alegerilor, notând că canalul genera 400–500k vizualizări lunare. (NewsMaker.md)
🛡️ De Ziua Independenței, grupările pro-ruse au orchestrat „mini-proteste” dispersate, cu mici grupuri coordonate să pară spontane. Poliția din Republica Moldova avertizează cetățenii să nu se lase manipulați de provocatori care încearcă să provoace dezordine la Chișinău în ajunul alegerilor. (Telegram)
🛡️ Funcționari și jurnaliști au primit mesaje de amenințare cu moartea, într-o tentativă de intimidare și destabilizare. Poliția îndeamnă cetățenii să le ignore și să sesizeze imediat autoritățile. Oficialii de la Chișinău vorbesc despre o strategie de răspândire a fricii menită să compromită evenimentele din 27 august. (Agora.md)
🛡️ Un site obscur în limbă turcă a lansat un fals despre trimiterea a „700 de voluntari moldoveni în Ucraina”, amplificat rapid de presa rusă și canale de Telegram pentru a promova narațiunea Kremlinului privind „atragerea Moldovei în război”. (StopFals.md)
🛡️ Perioada electorală din R. Moldova este afectată de ingerințe externe, în special din partea Rusiei, arată al doilea raport Promo-LEX privind alegerile parlamentare. Fenomene precum finanțarea ilegală, protestele plătite organizate de gruparea lui Ilan Șor, campaniile de dezinformare și atacurile asupra presei și magistraților amplifică vulnerabilitățile procesului democratic. (Jurnal.md)
🛡️ Marina Tauber, apropiată de Ilan Șor, promovează narațiuni false pro-Kremlin potrivit cărora PAS ar vinde suveranitatea Moldovei și ar transforma țara într-un poligon NATO. (Veridica.md)
🛡️ Presa controlată de Șor din Găgăuzia a prezentat moartea lui Rodion Sarandi din Avdarma ca fiind cauzată de o amendă aplicată soției sale pentru corupție electorală. În realitate, bărbatul suferea de cancer, iar soția sa era implicată în rețeaua de mituire a alegătorilor prin „plățile sociale” distribuite de Șor prin banca rusă Promsvyazbank. (Nokta.md)
🛡️ Mark Tkaciuk a încercat să minimizeze interdicția lui Ion Ceban în spațiul Schengen, susținând că nu contează tipul de viză cu care a ajuns în Italia, ci faptul că autoritățile italiene l-au primit. În realitate, Ceban a intrat la Roma cu o viză de unică folosință, acordată cu titlu excepțional, iar interdicția aplicată de România rămâne legată de riscurile la adresa securității naționale. (Deschide.md)
🛡️ Republica Moldova a sancționat două persoane apropiate oligarhului fugar Ilan Șor, Dmitri Buimistru și Veaceslav Valico, pentru implicare în acțiuni de destabilizare în favoarea Rusiei. Cei doi sunt acuzați de manipulare informațională și participare la operațiuni hibride menite să submineze suveranitatea și procesele democratice ale țării. (Agora.md)
🛡️ Un video deepfake cu vocea trucată a lui Igor Grosu a fost răspândit de canale și site-uri obscure din Moldova, Rusia și Polonia, dar și pe Facebook. Materialul fals, care folosește abuziv identitatea Digi24, îl prezintă pe liderul PAS insultând cetățenii și spunând că îi va trimite la război. (StopFals.md)
🛡️ Reprezentanți ai Eparhiei de Bălți și Fălești, subordonată Mitropoliei Chișinăului, au fost surprinși promovând propagandă electorală chiar în biserici, prin mesaje anti-UE pline de falsuri. Într-un clip postat pe TikTok, un preot citea de pe foaie așa-zise „amenințări” ale integrării europene, de la interdicția de a ține animale în casă până la dispariția piețelor. (ZiarulNațional.md)
🛡️ VIDEO. TVR MOLDOVA explică „manualul” propagandei ruse în R. Moldova: diaspora e transformată în țap ispășitor, presa și ONG-urile sunt stigmatizate drept „agenți străini”, iar o lege de tip Kremlin e împinsă pentru a reduce la tăcere vocile critice și pro-europene. (YouTube)
De prin lume adunate
🛡️ Canada a anunțat noi sancțiuni împotriva a 16 persoane și două entități implicate în acțiuni de ingerință malignă a Rusiei în Republica Moldova. Printre cei vizați se află apropiați ai oligarhului fugar Ilan Șor, membri ai fostului Partid Șor, oficiali din Găgăuzia cu legături strânse cu Moscova, dar și reprezentanți ai presei pro-ruse. Sancțiunile includ și blocul politic „Victorie/Pobeda”, precum și o grupare paramilitară susținută de acesta. (Global Affairs Canada)
🛡️ UE analizează un plan de a transfera aproape 200 de miliarde € din activele rusești înghețate într-un fond special care să investească mai riscant pentru a genera profituri destinate reconstrucției Ucrainei. Propunerea ar evita confiscarea directă a activelor, măsură contestată de unele state, și ar limita riscul ca Ungaria să blocheze sancțiunile prin veto. (POLITICO)
🛡️ Rusia intensifică dezinformarea în Republica Moldova prin rețele sociale și conținut AI, vizând-o pe Maia Sandu și orientarea pro-UE. În paralel, administrația Trump a redus sprijinul american pentru combaterea propagandei, lăsând țara mai vulnerabilă în fața influenței Kremlinului. (The New York Times)
🛡️ Rusia este acuzată că recrutează infractori locali prin aplicații criptate și plăți în criptomonede pentru a desfășura acțiuni de sabotaj în Europa, precum incendieri de depozite sau atacuri asupra infrastructurii. Cazul din Londra, unde un grup de tineri britanici a incendiat un depozit al unei firme ucrainene la ordinul unui operativ Wagner, ilustrează noua strategie de „proxies criminali” prin care Moscova își maschează implicarea directă. (NBC NEWS)
🛡️ O investigație Voxpot arată că în Cehia operează zeci de site-uri care produc zilnic conținut pro-rus, o parte direct tradus din presa de stat rusă sancționată. Rețeaua depășește ca volum presa mainstream, iar unele noduri au ajută politicienii anti-sistem. Deși legea permite sancțiuni dure, autoritățile ezită să intervină, mai ales înainte de alegeri. (Voxpot)
🛡️ ANALIZĂ. Insikt Group avertizează că, înainte de alegerile din 28 septembrie, mai multe operațiuni ruse (Operation Overload, Undercut și „Foundation to Battle Injustice”), împreună cu rețelele lui Ilan Șor (Evrazia/Moldova24) și agregatorul Pravda MD, desfășoară campanii coordonate anti-Sandu/PAS și anti-UE. Tacticile includ deepfake-uri, „investigații” fabricate, avataruri AI pe TikTok și pagini anonime pe platformele Meta, menite să scadă prezența la urne (în special în diaspora), să conteste integritatea votului și să împingă narativul „Russkiy Mir”. (RECORDEFUTURE.COM)
🛡️ Aproximativ 215 conturi coordonate pe Facebook, Instagram și TikTok au răspândit acuzații false că Maia Sandu ar fi intervenit în alegerile din România. Rețeaua (cu ~8,5k postări și ~16 mil. vizualizări) folosește profiluri false și avataruri AI, trecând de la pro-Georgescu la pro-Simion, pentru a răspândi mesaje anti-UE/pro-Rusia și a discredita PAS. (DFRLab)
🛡️ Rusia folosește războiul informațional pentru a slăbi NATO și a diviza Europa, adaptând tactici de propagandă la vulnerabilitățile fiecărei țări. Operațiuni precum „Portal Kombat” sau „Voice of Europe” combină rețele media proxy, conturi false pe social media și chiar manipularea AI pentru a influența alegeri și opinia publică. (UNITED 24 MEDIA)
🛡️ Rusia este suspectată că folosește bruiajul GPS ca parte a războiului său „în zona gri”, inclusiv în incidentul cu avionul Ursulei von der Leyen, deși autoritățile bulgare au negat legătura directă. NATO și UE avertizează că astfel de acțiuni precum bruiajul, sabotajul sau recrutarea de proxy locali fac parte dintr-o strategie de subversiune prin care Moscova testează rezistența europeană fără a trece pragul unui atac militar direct. (Euronews)
Experții în prim-plan
🛡️ VIDEO. Cum evităm „marea păcăleală”: Într-un interviu PressHUB & Fără Filtre, Nicolae Țibrigan explică miza alegerilor din 28 septembrie: menținerea traiectoriei spre aderarea la UE până în 2030 și evitarea „scenariului georgian”, în contextul agresiunilor hibride ruse. Avertismentul central: o coaliție pro-rusă poate mima europenismul, amânând integrarea „la nesfârșit”. Cheia rămâne participarea masivă la vot, inclusiv a diasporei. (PRESShub & Fără filtre)
🛡️ EDITORIAL. Manualul Kremlinului (III): Moscova poate fabrica crize pentru a demoraliza electoratul și a ridica actorii pro-Kremlin: șantaj energetic în Transnistria, „răscoale” la Comrat, mercenari pentru dezordine, alerte false la secții din diaspora, hack-and-leak și atacuri cibernetice. Antidotul: instituții reziliente, transparență, informare rapidă și raportarea promptă a incidentelor până pe 28 septembrie. (Agora.md)
🛡️ EDITORIAL. Rusia folosește România ca „platformă dublă” împotriva Maiei Sandu și a alegerilor din R. Moldova. Narațiunile conspiraționiste denunță sprijinul energetic pentru Chișinău drept „sărăcirea românilor” și atacă apartenența la UE și NATO. Moscova exploatează AUR și canale media precum Realitatea TV pentru a amplifica mesajele anti-europene și anti-Moldova, mizând pe corupție și izolaționism pentru a slăbi democrația de ambele maluri ale Prutului. (Spotmedia)
🛡️ EDITORIAL. La 34 de ani de la proclamarea independenței, Moldova se află din nou la răscruce: alegerile din 28 septembrie pot confirma drumul european sau pot readuce țara sub controlul Moscovei. (PRESShub.ro)
🛡️ VIDEO. Tărăboi. Podcast WatchDog: Campania electorală a început cu BECSIV, blocul „patriotic” al socialiștilor, comuniștilor, Tarlev și Vlah. Toți conectați la Moscova, toți joacă după aceeași partitură. În episod: independența Moldovei, Dodon amenințând lideri europeni, Ceban și frustrările lui, Voronin captiv, Tarlev cu afaceri în UE dar fidel Rusiei, iar Vlah sancționată și legată de Șor. Concluzia? BECSIV e doar o mască a rețelei Șor și un pericol real pentru viitorul Moldovei. (YouTube)
🛡️ OPINIE. În 24 de ore, două anchete au expus intensificarea influenței ruse în România și R. Moldova. Rețeaua oligarhului Ilan Șor, sprijinită de Kremlin, a fost folosită inclusiv în campania pro-RoExit și pentru promovarea lui Călin Georgescu, cu implicarea lui Sorin Ovidiu Vântu. Mesajele pro-ruse și rețelele de boți urmăresc să semene haos și neîncredere în parcursul european al celor două țări. (Substack)
🛡️ EDITORIAL. Creșterea spectaculoasă a Georgiei se bazează pe reexporturi spre Rusia și pe valul de relocanți ruși, nu pe reforme și investiții occidentale. Rezultatul: suspendarea negocierilor de aderare la UE, risc de pierdere a vizelor și o economie vulnerabilă Moscovei. (Agora.md)
🛡️ VIDEO. Tărăboi. Podcast WatchDog: De la „vizita” lui Ion Ceban la Roma la rapoartele umilitoare ale lui Ilan Șor către Putin—episodul arată cum rețeaua Șor, coordonată din Rusia, recrutează și plătește (PSB/crypto) troli care inundă TikTok/Facebook cu fake-uri anti-UE, „globaliști” și falsificarea votului. Se discută scurgeri despre 100 mil. pentru Evrazia, promovarea lui Ceban de aceeași rețea, planuri de infiltrare în secțiile din diaspora și profilurile Dodon/Voronin/Vlah—miza: demobilizarea pro-europenilor înainte de 28 sept. (YouTube)
***
Acest număr al newsletterului Focus 28 a fost documentat și redactat de Nicolae Țîbrigan, Diana Moraru, Dragoș Sorescu și Cristian Soare.
Vă mulțumim că ați fost alături de noi în această ediție. Ne revedem în două săptămâni, cu noi știri, rapoarte, analize și interviuri pentru a înțelege mai bine contextul războiului informațional îndreptat împotriva Republicii Moldova.
Rămâneți vigilenți, conectați și informați.
Echipa Focus 28 / Digital Forensic Team


